Lumea araba in plina revolta. Ceea  ce era anul trecut numai un foc mocnit, a devenit anul acesta un  adevarat foc de artificii. Una dupa alta, dictaturi sau republici din  nordul Africii, cad prada revoltei populare. Ceea ce este ingrijorator  este faptul ca in fiecare din  aceste tari  domneste cate un presedinte ales mai mult sau mai putin pe viata, cate  odata, care a mostenit postul de la tatal sau. Spre deosebire de  democratiile occidentale, in aceste tari nu exista adevarate partide de  opozitie, nu exista lideri care sa fie capabili sa asume conducerea  tarii, deci dupa ce revoltele  populare gonesc pe fostii guvernanti si clica lor, in acest vid politic  se instaleaza in mod logic islamistii organizati si finantati de marile  puteri musulmane. Un caz tipic care este evocat frecvent zilele  acestea, este cel al Iranului, unde masele entuziaste de studenti si  intelectuali au gonit pe sah si au instalat in 1978 o Republica  Islamista care sperau ei, le va aduce libertate si prosperitate. Cat de  liberi si prosperi sunt ei acum, oricine o stie. In anul 2010 au avut  loc 179 de executii capitale, iar in luna ianuarie a anului acesta au  avut loc deja 69, probabil ca avertisment pentru cei care ar dori sa se  inspire din exemplul vecinilor. Venind vorba de vecini, dupa Tunisia  unde fostul presedinte a fugit, iar ministri, militarii si sefii  politiei credinciosi lui au fost destituiti, sau pur si simplu arestati.  Pe fundalul acesta de instabilitate si deruta, s-a intors din exilul  sau londonian, Rachid Ghannouchi, un lider islamist foarte  cunoscut pentru ideile sale extremiste. El s-a grabit sa declare ca nu  intentioneaza sa candideze la postul de presedinte, dar ca isi va  sustine partidul sau politic in alegerile care vor avea loc in curand.  In Yemen, zeci de mii de persoane protesteaza in capitala yemenita Sanaa, impotriva presedintelui Ali Abdullah Saleh,  cel care a reunificat si consolidat yemenul de astazi, si care se afla  la putere de peste 32 de ani. In fata universitatii din capitala,  demonstrantii scandeaza ,,nu coruptiei, nu dictaturii”. Opozitia a  anuntat ca asteapta ca sute de mii de persoane sa se alature  manifestatiei de asa-numita ,,zi a furiei”. Protestele  anti-prezidentiale din Yemen au inceput in urma cu o saptamana. Sub  presiunea acestora, presedintele Saleh a anuntat ca nu va mai candida  pentru un nou mandat. El conduce tara din 1978, iar actualul mandat se  incheie in 2013. Numerosi yemeniti se tem ca Saleh ar viza transferarea  puterii fiului sau Ahmed, ceea ce  seful statului a negat in ultimul mesaj adresat populatiei. In Iordania  simtind acelasi vant de revolta in jurul palatului regal, Abdullah II  a demis intregul guvern si a cerut sa fie constituit un altul nou care  sa faca reformele cerute de populatie. Se pare totusi ca in Iordania  protestele au mai mult un caracter economic, sau daca noul guvern va  satisface aceste cerinte si va reduce somajul si mizeria, situatia are  sanse de a se reglementa. Desi presedintele sirian Bashar al-Assad, care si-a mostenit si el presedintia de la tatal sau, spune ca nu este ingrijorat, dar se pare ca si in Siria  populatia este foarte suparata, numai ca regimul este extrem de  represiv si mijloacele de comunicare cum ar fi internetul, foarte bine  controlate, deci sansele unei revolte sunt reduse. Sudanul se afla de  asemenea intr-o situatie extrem de delicata. Abia s-a terminat  referendumul prin care populatia din sudul tarii s-a pronuntat in  proportie de 99% in favoarea  separarii de nord. De fapt aceste doua jumatati ale tarii sunt foarte  diferite; sudul este crestin si de rasa neagra, nordul este arab si  musulman. Cu ocazia proclamarii rezultatelor, populatia din sud era in  sarbatoare, band bere in public, si alte gesturi intolerabile pentru  musulmani. Departe de a rezolva situatia, separarea tarii in doua va  cere multa vreme si tratative laborioase, deoarece granita nu este inca  stabilita, pastorii de vaci au obiceiul sa calatoreasca de la nord la  sud, ceea ce acum va fi trecerea intr-o tara vecina, sudul are petrol si  multe alte probleme. In acest context populatia din Kartoum, capitala  nordului, organizeaza proteste acuzand pe presedintele Omar al-Bashir,  ca a pierdut o parte importanta din teritoriu. Situatia pe plan intern  este dificila, economia la pamant, presedintele este sub urmarirea unui  mandat de arest international, deci nimic nu este in favoarea sa. Dar sa  trecem la cea mai fierbinte tara, Egiptul, unde  de 10 zile are loc o revolta fara precedent. Dupa exemplul tunisian,  tineri si batrani, femei si copii, au invadat Tahrir S|uare, piata  centrala din Cairo, cerand ca presedintele tarii Hosni Mubarak,  care este la putere de 30 de ani, sa paraseasca presedintia. Ca sa faca  lucrurile si mai complicate, fostul sef al agentiei atomice  internationale, Mohamed El Baradei,  s-a reintors in tara si s-a declarat gata sa preia conducerea. Intr-o  incercare disperata sa se mentina la putere, Mubarak a destituit un mare  numar de ministri, a numit un vice presedinte, si a promis ca nu va  candida la alegerile de anul acesta, si nici fiul sau nu va fi candidat.  Cu toate acestea multimea din piata nu s-a declarat multumita  continuandu-si protestul. Armata s-a declarat neutra asigurand pe  manifestanti ca nu va interveni, dar iata ca dupa 9 zile de protest,  miercuri partizanii presedintelui Mubarak, au aparut si ei in piata  inarmati cu bate, calare pe cai si camile, si s-au  luat la bataie cu cei care manifestau impotriva presedintelui. Mii de  persoane au fost ranite, si o debandada fara precedent a pus stapanire  pe oras. Reporterii straini au fost atacati. Asa cum a promis, armata nu  a intervenit, ceea ce de aceasta data nu a placut manifestantilor. Am  constatat cateva aspecte interesante: in primul rand un reporter francez  spunea ca se afla intr-un cartier marginas unde totul era pasnic, lua  intreviu unor oameni care se vaitau de regim, a aparut un alt om, si in  30 de secunde i-a convins de contrariul, si impreuna au inceput sa-l  atace pe ziarist care a scapat ca prin minune. Am constatat de asemenea  ca mai toti cei care manifestau in piata centrala aveau pe frunte  cicatricea caracteristica musulmanilor care se roaga zilnic atingand  pamantul cu fruntea. De fapt la ora rugaciunii, piata era o mare de  oameni ingenunchiati pentru rugaciune. In cele din urma, agentiile de  presa aratau la nesfarsit o mare de oameni in piata  centrala, cateva mii, poate zeci de mii, poate sute de mii, dar uita sa  mentioneze ca numai orasul Cairo are peste 20 de milioane de locuitori,  deci oricat de multi si zgomotosi ar fi manifestantii, nu sunt totusi  decat o parte din locuitorii orasului. Rafale de mitraliera s-au auzit  joi in piata Tahrir. Zeci de mii de sustinatori ai presedintelui se afla  acum in zona pietei, unde au ridicat baricade in fata opozantilor.  Adversarii arunca unii in altii cu pietre scoase din pavaj, iar  militarii incearca sa calmeze spiritele. Cel putin cinci persoane au  fost ucise si 836 ranite, a anuntat Nile TV joi.
India. Proteste. Mii  de persoane au protestat duminica in India, cerand ca guvernul sa fie  tras la raspundere si sa impuna legi eficiente anticoruptie.  Manifestatiile au avut loc dupa o serie de scandaluri de coruptie si  privind nereguli financiare izbucnite in ultimele luni, ce au deteriorat  credibilitatea premierului Manmohan Singh  si a formatiunii sale UPA. Printre scandaluri se numara o escrocherie  privind acordarea de licente ce a dus la pierderi de 40 de miliarde de  dolari pentru guvern, precum si acuzatii vizand organizatorii Jocurilor  Commonwealth, care ar fi deturnat milioane de dolari. Organizatorii  protestelor ce au  avut loc la New Delhi, Bombay, Bangalore,  Pune, si in alte orase, au cerut infiintarea unei agentii independente  anticoruptie care sa ancheteze si sa puna sub acuzare oficiali  importanti.
Conferinta a donatorilor pentru opozitia democratica din Belarus. UE  si SUA sprijina societatea civila din Belarus, dupa alegerile  prezidentiale falsificate de regimul lui Alexander Lukasenko, care a  inabusit apoi protestele post-electorale. La debutul unei conferinte  internationale a donatorilor pentru Belarus, care are loc la Varsovia,  ministrul polonez de externe Radoslav Sikorski a spus ca oamenii  oprimati din tara vecina trebuie ajutati. La reuniunea din capitala  Poloniei participa reprezentanti din peste 40 de tari si organizatii internationale. Pana acum, donatorii ar fi promis in jur de 90 de milioane de euro pentru  opozitia democratica de la Minsk.  UE si SUA au impus noi sanctiuni impotriva regimului dictatorial  bielorus. Presedintele Alexander Lukaschenko si 150 de persoane din  anturajul sau nu mai au voie sa intre in spatiul european. De asemenea,  conturile a peste 100 de inalti functionari din Belarus au fost  inghetate.
SUA. Furtuna de zapada. Una  din cele mai puternice furtuni de zapada din ultimele decenii a lovit  vestul SUA. Cel putin 12 morti, acesta este bilantul. In vestul Americii  au fost inregistrate caderi de zapada de peste 60 de centimetri,  troienele viscolite s-au inaltat la peste un metru. Traficul rutier si  cel aerian au fost afectate; pana in prezent au fost anulate din motive  de siguranta peste 13.000 de zboruri. Sute de mii de gospodarii au ramas  fara curent electric. La Chicago, zapada masoara peste 50 de centimetri. 
Australia prada celui mai violent ciclon din istoria tarii. Ca  si cum nu ar fi fost de ajuns inundatiile catstrofale care au bantuit  tara in ultimele saptamani, miercuri nord estul Australiei a inceput sa  fie afectat de ciclonul Yasi, cel mai puternic ciclon care s-a abatut  vreodata asupra tarii. Acest ciclon are vanturi de 300 km/ora si aduce  cantitati impresionante de apa. Nimic nu ramane in picioare in calea  lui. Se estimeaza ca in zona afectata locuiesc peste 700.000 de  persoane. Este greu de apreciat pentru moment care sunt pagubele  materiale si in vieti umane, dar se estimeaza ca ele vor fi foarte  importante.
Franta. Autoritatile  franceze au confiscat un avion privat apartinand familiei fostului  presedinte tunisian Zine al-Abidine Ben Ali, dupa ce trei ONG-uri  franceze l-au acuzat in justitie de coruptie. Potrivit anchetatorilor  francezi, avionul Bombardier se afla de o saptamana pe aeroportul Le  Bourget, din apropiere de Paris. Potrivit oficialilor, acesta apartine  familiei Mabrouk, din care face parte un cumnat al lui Ben Ali.  Investigatia vizand bunurile familiei Ben Ali, a inceput saptamana  trecuta, dupa ce ONG-urile Sherpa, Transparency International Franta si  Comisia araba pentru drepturile omului au sesizat justitia,  acuzandu-l pe fostul presedinte de coruptie, deturnare de fonduri  publice si spalare de bani. Organizatiile estimeaza ca Ben Ali si  anturajul sau au strans circa cinci miliarde de dolari. Ben Ali si  familia sa au strans o avere importanta in timpul celor 23 de ani  petrecuti la putere in Tunisia. 
Germania. Accident feroviar. Un  grav accident feroviar s-a soldat cu 11 morti si peste 40 de raniti in  landul german Saxonia Anhaltina. Un tren de marfa s-a ciocnit cu un tren  regional de persoane pe linia Magdeburg-Halberstadt. Ambele trenuri  circulau cu viteza mare. Coliziunea a avut loc in apropierea garii  Hordorf si a provocat deraierea mai multor vagoane. Ambele garnituri  apartineau unor companii feroviare private. Potrivit informatiilor  acestora, expresul Harz-Elbe avea la bord 50 de calatori. Nu se stie  deocamdata ce a provocat accidentul, politia si procuratura au demarat o  ancheta. Martori oculari spun ca, la momentul  accidentului, regiunea unde a avut loc acesta era afectata puternic de  ceata.
Trei marocani suspectati de terorism, arestati in Italia. Politia italiana a arestat trei imigranti din Maroc  sub suspiciunea de pregatire in vederea organizarii de atacuri  teroriste. Cei trei sunt acuzati ca au strans si raspandit informatii de  pe Internet cu privire la utilizarea armelor si explozibilului.  Arestarile au fost facute de o unitate speciala a politiei italiene la  Calabria, in regiunea Catanzaro. Marocanii retinuti mai sunt banuiti ca  au pregatit cu sprijin international programe de calculator pentru  sabotarea unor sisteme informatice.
Autoritatile europene vor datele pasagerilor curselor aeriene. Datele  pasagerilor curselor aeriene din Europa vor fi transferate automat  autoritatilor de securitate europene. Potrivit unei propuneri a  comisarului european pentru justitie, Cecilia Malmström, companiile  aeriene vor fi obligate sa transmita autoritatilor din tarile europene  unde au loc zborurile, informatii precum numele si adresele pasagerilor,  datele de calatorie ale acestora, privind bagajul si locul ocupat in  avion. De aceste prevederi nu vor fi afectati pasagerii curselor care au  loc in interiorul Uniunii Europene. O astfel de reglementare la nivel  comunitar ar fi necesara pentru a combate mai eficient traficul de  droguri si terorismul, a motivat doamna Malmström. In prezent,  autoritatile europene de securitate colecteaza date despre pasageri doar  in cazuri individuale. Tarile care primesc deja aceste informatii  despre pasageri sunt: SUA, Canada si Australia.
SUA au ratificat acordul START. Presedintele  Barack Obama a semnat ratificarea noului Tratat pentru Reducerea  Armelor Strategice (START), pe care Statele Unite l-au incheiat cu Rusia  cu scopul de a continua dezarmarea nucleara reciproca. Jurnalistii  americani s-au suparat pentru ca nu au fost lasati sa asiste la  ceremonie. Tratatul, pe care Barack Obama il semnase alaturi de omologul  sau rus, Dmitri Medvedev,  la 8 aprilie 2010, la Praga, este considerat un pas important in  ,,resetarea” relatiilor bilaterale. La sfarsitul anului trecut, atat  Senatul american, cat si camera inferioara a Parlamentului rus, Duma de  Stat,  aprobasera, dupa cateva obiectii, documentul. Rusia a ratificat  tratatul la 28 ianuarie, si potrivit Departamentului Apararii, noul  tratat START urmeaza sa intre in vigoare la 5 februarie, dupa o  ceremonie speciala care va avea loc la Munchen, in Germania. Noul pact  ruso-american obliga ambele natiuni sa-si limiteze ogivele nucleare la  1.550 fiecare, in timp ce numarul vectorilor nu trebuie sa depaseasca  800.
Haiti. Epidemia de holera. Epidemia  de holera din Haiti s-a soldat cu 4.131 de victime, a anuntat miercuri  Ministerul haitian al Sanatatii. Peste 216.000 de persoane au fost  infectate de la inceputul epidemiei care afecteaza cel mai sarac stat  din Caraibe din luna octombrie. Circa 14 persoane mor in fiecare zi din  cauza holerei. In decembrie, circa 60 de persoane decedau zilnic in urma  infectarii. Potrivit observatorilor, numarul infectarilor si numarul  deceselor este mai mare decat cel anuntat de autoritati. UE a deblocat  deja 74 milioane de euro pentru a ajuta Haiti. Ajutorul vizeaza mai ales  reconstruirea infrastructurilor,  construirea de locuinte, furnizarea de medicamente pentru sinistrati,  alimentarea cu apa potabila. UE vrea sa deblocheze de doua ori mai multe  fonduri in 2011.
Minte sanatoasa in corp sanatos. Exercitiu fizic si memoria.  Pana nu demult oamenii de stiinta erau de parere ca in mod inevitabil,  odata cu varsta, neuronii imbatranesc si mor, lucru care duce la  pierderea memoriei si degradarea functiilor cognitive. Un articol  publicat recent in revista Proceedings of the National Academy of  Sciences, sugereaza insa ca activitatea fizica poate incetini acest  proces si chiar creste volumul creierului. 120 de persoane in varsta, cu  un nivel de activitate fizica relativ redusa, au fost impartite in doua  grupe: o grupa au fost solicitati sa mearga pe jos in jur de 40 de  minute pe  zi, trei zile pe saptamana. A doua grupa a continuat activitatea lor  sedentara. Dupa 12 luni s-a observat ca grupa activa a avut o crestere  in volum a creierului cu 2%, spre deosebire de cei sedentari care au  inregistrat o reducere cu 1%. ,,Schimbarile individuale dupa un an de  exercitiu fizic moderat, pot sa intoarca ceasul inapoi cu aproximativ 2  ani”, a explicat autorul studiului Dr. Arthur Kramer, de la University  of Illinois. Cresterea cea mai semnificativa s-a observat in creier la  olfactory bulb, zona care afecteaza simtul mirosului, si o portiune din  hippocampus, zona care afecteaza memoria. Pana acum s-a crezut ca  exercitiul fizic poate afecta pozitiv activitatea cardiovasculara,  sistemul osos si musculatura corpului, acum insa acest studiu vine sa  demonstreze ca neuronii se pot regenera. Cercetatorii cred ca prin  exercitiu fizic sangele este pus in miscare, activitate care mareste  circulatia vasculara din creier si stimuleaza conectiile  dintre neuroni. ,,Exercitiul fizic este un medicament, fara efecte  secundare neplacute si care nu costa nimic”, a adaugat in incheiere Dr.  Kramer. 




0 comentarii:
Trimiteți un comentariu